Suporter de 51 de ani prins cu petarde și fumigene la meciul cu Steaua

Jandarmii care au asigurat ordinea și liniștea publică la meciul de fotbal disputat luni, 1 decembrie 2014 între echipele FC Botoșani și Steaua București, pe Stadionul  Municipal Botoșani au depistat un spectator care avea asupra sa două fumigene și o petardă.

 

Articolele pirotehnice, a căror deţinere este interzisă prin lege, au fost confiscate de la bărbatul în vârstă de 51 de ani asupra căruia au fost găsite. Lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, conform prevederilor legii privind regimul materiilor explozive, faptă pedepsită de lege cu închisoare de la trei luni la un an sau cu amendă.
Dosarul penal fost înaintat pentru soluţionarea cauzei, către Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului de Poliție Județea Botoşani.
”Atragem atenţia asupra pericolului pe care reprezintă folosirea acestor obiecte în incinta stadionului, unde numărul mare de spectatori şi aglomeraţia specifică acestor manifestări sportive amplifică efectul posibil vătămător al articolelor pirotehnice”, se arată în comunicatul de presă trimis de IJJ Botoșani.
CLICK AICI ȘI VEZI VIDEO CU CONFLICTUL STÂRNIT DE SUPORTERUL ”ÎNFOCAT”
Conflict pe stadion: Un singur om ţine piept la 7 stewarzi – VIDEO & GALERIE FOTO