”Supărat pe viață” și bine aburit de alcool, un botoșănean a blocat scara unui bloc cu un copac

În ultima săptămână au fost înregistrate la sediul Poliţiei Locale Botoşani tot mai multe sesizări cu privire la tulburarea ordinii şi liniştii publice, de către tineri fără ocupaţie, care „plictisiţi de viaţă” şi alinaţi de aburii alcoolului se întrec în a deranja cu vocabularul şi comportamentul dobândit, locatarii cartierelor botoşănene.

 

În acest sens au fost intensificate misiunile de patrulare în zonele de incidenţa şi identificate persoanele care au devenit spaima bătrânilor, copiilor şi cetăţenilor ce noaptea vor să se odihnească.


Principalele evenimente au fost constatate pe strada Primăverii nr. 8, unde numiţii C. Cătălin Constantin în vârstă de 21 ani şi B.Petru-Iulian 36 ani, ambii din Botoşani, consumau băuturi alcoolice pe domeniul public şi tulburau ordinea şi liniştea publică, fiind pentru faptele lor sancţionaţi cu câte 100 lei amendă.


Un caz asemănător a fost sancţionat pe aleea Viilor nr. 3, unde G. Eugen de 40 de ani şi A. Nicolae 40 ani, care aveau „discuţii aprinse” şi deranjau locatarii din zonă.


Noaptea de 12-13 iulie avea să se încheie cu un fapt cu totul ieşit din comun, unde numitul N.Elian-Neculai, „supărat pe viaţă” şi sub influenţa băuturilor alcoolice, a dezrădăcinat un copac aflat în faţa imobilului situat în aleea Zorilor nr. 2 sc. B şi l-a aşezat în uşa scării de bloc „pentru ca nimeni să nu mai iasă din bloc”. Pentru fapta sa a fost condus la sediul Poliţie Locale unde a fost sancționat cu amendă în cuantum de 400 lei, iar pentru distrugere riscă şi un dosar penal.

Citește și: Beat praștie, s-a dus cu mașină să ia de băut și a sfărâmat-o – FOTOGALERIE