Suntem în valul patru: Măsurile de protecție anunțate de autorități pentru începerea școlii

Oficialitățile interzic măștile textile în școli, fiind acceptate doar cele de uz medicinal.

 

În ceea ce priveşte măsurile de protecţie, se menţine obligaţia purtării măştii în spaţii închise.

 

În cele deschise, masca nu este obligatorie. Excepție face ceremonia de deschidere a noului an școlar, pentru că acolo va exista un număr mare de persoane, atât elevi, cât şi părinţi, şi va fi foarte greu de menţinut distanţarea fizică.

 

Tot în ceea ce priveşte masca de protecţie, Ministerul Sănătăţii a interzis utilizarea măştilor textile.

 

Astfel, toţi elevii, fie că vorbim de învăţământul primar, gimnazial, liceal, precum şi de studenţi, sunt obligaţi să poarte numai măști de uz medicinal.

 

În paralel, autorităţile vor organiza centre mobile de vaccinare, în special în satele unde nu exista suficienţi medici. La fel se va întâmpla şi în campusurile studenţi, unde tinerii vor putea avea posibilitatea să se imunizeze.

 

Noul an şcolar va începe în data de 13 septembrie, cu elevi în bănci, iar autorităţile spun că vor să ţină şcolile deschise până când rata de infectare într-o localitate trece de 6 la mie. Iar apoi, după acest prag, se închid doar clasele 1-7.

 

 

România a intrat în valul patru al pandemiei

 

Anunțul a fost făcut de autorități, care ne spun că tinerii şi copiii sunt cei mai vulnerabili în faţa noii tulpini Delta.

 

„Copiii infectaţi cu Covid pot fi trataţi şi în secţiile de adulţi. Venitilatoarele permit adaptarea tratamentului la covid (...). „Ultima raportare şi estimează că vârful s-ar putea să fie pe la finalul lunii septembrie, dar este o estimare, dar ne putem aştepta să apară modificări faţă de această estimare, iar în scenariu cel mai rău posibil, INSP-ul aprociaza că s-ar putea să ajungem la patru mii de pacienţi spitalizaţi în perioada de vârf pandemic”,

Ioana Mihăilă, ministrul Sănătăţii

 

Și vârsta medie a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 a scăzut de la 48 la 43 de ani. În scădere este şi media de vârsta a deceselor, de la 71 la 67 de ani.

 

„Varianta nouă poate să se răspândească foarte rapid, e suficient un contact de două-trei minute fără mască şi suficient să se infecteze. Înainte, erau restricţii pentru toţi, acum poate o să fie permisii pentru unii, ca să nu ajungem la restricţii pentru toţi. Nu ţintim persoana nevaccinată, ţinem unele activităţi fără să le închidem”,

Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne

 

(Foto: impact.ro)

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store