Proiectul bursier „Ajută un copil să învețe!" desfășurat de către Rotary Club Botoșani și susținut de sponsori și parteneri a creat posibilitatea acordării pentru anul școlar 2024-2025 a unui număr de 10 burse școlare „Profesor Doctor Constantin Manolache“, în scopul sprijinirii elevilor din ciclul preuniversitar liceal din județul Botoșani.
Valoarea unei burse este de 6.000 lei/an și se va acorda conform Regulamentului în baza unui concurs de dosare.
Este considerat eligibil pentru a aplica la BURSA ȘCOLARĂ ROTARY orice elev care urmează cursurile liceale ale învățământului de zi și care îndeplinește următoarele criterii:
•este elev într-o unitate de învățământ liceal din județul Botoșani și are domiciliul în județul Botoșani;
•a fost participant la faza naționala a Olimpiadelor sau concursurilor școlare in anul școlar 2023-2024 sau a reușit să ocupe locul I, II sau III la etapele județene ale Olimpiadelor.
•are media generală în anul școlar trecut (2023-2024) peste 8,50;
•nu beneficiază de alte burse cu surse din mediul privat;
•venitul mediu net lunar pe membru de familie nu depășește suma de 3000 lei/luna.
Perioada de primire a dosarelor de candidatură este 10-31 octombrie 2024, acestea urmând a fi trimise electronic la adresa de email : [email protected]
Atribuirea burselor de studii se va face în urma unui proces de evaluare a candidaților înscriși, lista bursierilor câștigători fiind publicată în data de 22 noiembrie 2024.
Regulamentul programului, criteriile de eligibilitate și conținutul dosarului de candidatură pot fi accesate pe site-ul clubului: https://rotarybotosani.ro/ajuta-un-copil-sa-invete-profesordoctor-constantin-manolache-editia-2024-2025.html www.rotarybotosani.ro [email protected], www.facebook.com/RotaryBotosani
Bursele poarta numele distinsului nostru coleg, profesor doctor Constantin Manolache, personalitate cu o carieră didactică deosebită, dascăl ce a inițiat în tainele cărților generații și generații de elevi.
În memoria sa, Rotary Club Botoșani a hotărât ca bursele de studiu, care vor fi acordate începând cu anul școlar 2014-2015, să-i poarte numele, în semn de prețuire, de respect dar și ca model de urmat pentru generațiile următoare.
Asociația Clubul Rotary – Botoșani este o organizație non-guvernamentală și non-profit alcătuită dintr-un grup de voluntari din comunitatea locală, lideri și conducători din diverse domenii, profesioniști de elită în domeniul lor de activitate și are ca obiectiv susținerea
performanței și a excelenței, prin implicarea în proiecte sociale, culturale, sportive și educaționale, sub sloganul “A servi mai presus de sine însuși”.