Subsecretarul de stat trimis de Budăi la Botoșani, asaltat de nemulțumirile sindicaliștilor – VIDEO

Subsecretarul de stat în Ministerul Muncii, Francisc Oscar Gal, a venit astăzi la Botoșani pentru a participa la ședința Comisiei de Dialog Social organizată la sediul Instituției Prefectului.  

 

O nouă ședință, probleme vechi

 

În cadrul întrunirii, sindicaliștii au prezentat succint principalele nemulțumiri din câteva domenii de activitate, probleme care în mare parte se știu atât la nivel local cât și național.

 

Președintele Blocului Național Sindical (BNS), Vasile Chiru, a vorbit despre situația poștașilor care deși au ieșit în stradă nu s-a luat nicio măsură.

 

Au salariile extrem de mici, iar despre condițiile în care lucrează ...

 

„Știți în mediul rural cum umblă poștașii pe stradă, știți în mediul rural cum lucrează vai de mama lor. Nu mai spunem de echipamente, de ce cară ei în spate, traistele alea, dar nimeni nu ia în seamă”,

Vasile Chiru, președinte BNS.

 

Liviu Axinte, președintele Confederației Sindicatelor Democratice – Filiala Botoșani, a amintit o parte dintre problemele cu care se confruntă sistemul de învățământ.

 

Și a susținut că aceste creșteri salariale anunțate de la 1 iulie sunt extrem de mici, în jur de 60 de lei. În timp ce scumpirile îi afectează inclusiv pe profesori.

 

Angajații din învățământ au organizat recent și un protest.

 

Însă ...

 

„Starea de nemulțumire din rândul acestui sector de activitate este în creștere. Trag un semnal de alarmă în urma acestei acțiuni nu am văzut niciun semnal de deschidere pentru dialog social din partea Guvernului. Noi solicităm de mai mult timp întâlniri cu factorii de decizie”,

 

Liviu Axinte, președinte CDSR

 

Virgil Bordei, președintele Confederației Meridian – Sindicatul Pro-Lex a dus în discuție probleme pensiilor militare.

 

Botoșaniul, campion la ... dialog

 

După ce le-a dat adresa lui de mail, subsecretarul de stat i-a asigurat pe sindicaliști de tot sprijinul.

 

„Vreau să spun că sunt coordonatorul dialogului social de puțin timp, de puțină vreme, de două luni. Am discutat cu dl ministru Marius Budăi și în momentul în care dânsul m-a numit coordonator pe dialog social primul lucru pe care mi l-a cerut a fost intensificarea dialogului social. La nivelul județelor, dialogul social funcționează cu sincope. Am spus dlui prefect, și vreau să vă felicit că, județul dvs este fruntaș la acest capitol, dialogul social. Sunt județe în care nu s-a făcut nicio ședință de dialog social într-un an”,

Francisc Oscar Gal, subsecretar de stat Ministerul Muncii

 

Încă din luna februarie, la ședința Comisiei de Dialog Social a fost invitat și ministrul Muncii, Marius Budăi. Din motive obiective nu a mai reușit să se întâlnească cu sindicaliștii, iar astăzi l-a trimis pe subsecretarul Francis Oscar Gal.