Stupefiant - osemintele îngropaţilor de la Pacea lăsate pradă animalelor - GALERIE FOTO

 

În timpul campaniei Let’s do it, Romania, voluntarii care au fost repartizaţi să facă curăţenie în spatele Cimitirului Pacea au găsit printre zeci de sticluţe goale de prenandez şi pungi - patru oase, despre care inclusiv medicii susţin că sunt umane. Conducerea SC Urban Serv SA, care administrează Cimitirul Pacea, nu îşi poate explica existenţa osemintelor în zonă, dar promite să caute o explicaţie de la angajaţi.
Luată prin surprindere de cele descoperite între gunoaie, echipa de şase voluntari a făcut poze oaselor şi le-a strâns, punându-le la un loc cu celelalte deşeuri adunate fără a le acorda o importanţă deodebită. „M-am gândit că au fost aruncate după ce au fost scoase dintr-o groapă care nu a mai fost plătită. Am pus oasele în sacii menajeri, alături de celelalte gunoaie. Nu m-am gândit nici un moment că asta ar putea să fie ceva grav pentru că eram lângă cimitir”, a mărturisit Ştefan R., unul dintre voluntarii Let’s do it, Romania. Tinerii au găsit în total patru oase, care ulterior au fost identificate ca fiind o tibie, o vertebră, o bucată dintr-un omoplat şi o calotă craniană, partea superioară a cutiei craniene care protejează encefalul.
Medic : "Sunt oase umane, clar"
Reporterul Botoşaneanul.ro s-a deplasat la faţa locului şi a descoperit la rândul său două oase care s-au dovedit a fi la rândul lor de oameni. „Sunt oase umane, clar. Sunt două tibii, una de la o femeie tânără şi una e de la un bărbat mai în vârstă. Însă sunt roase la capete deci nu poate fi exclusă posibilitatea că au fost dezgropate de animale”, a declarat Alexandru Bucşă, medic legist în cadrul Serviciului Judeţean de Medicină Legală. În urma analizei făcute asupra pozelor, calota craniană nu prezintă nici o urmă de secţionare care ar duce cu gândul la lovitură la cap, iar oasele provin de la cel puţin două persoane.

"Noi nu deshumăm pe nimeni, niciodată"
Cimitirul Pacea se află în administrarea SC Urban Serv SA şi angajaţii acestei firme au atribuţia de a păstra ordinea şi curăţenia în acest perimetru, însă până la urmă mizeria nu o fac morţii, iar cei vii preferă să arunce resturi de lumânări şi coroane cu flori artificiale în pădurea din spatele cimitirului. Mai mult, persoanele fără adăpost şi-au amenajat un spaţiu printre copaci unde se întâlnesc şi „trag din pungă prenandez”, adeziv universal. Dovadă stau zecile de sticluţe goale aruncate în tufişuri alături de pungi lipite între ele. Printre aceste deşeuri şi bucăţi din pietre funerare au fost găsite şi osemintele. „Dacă are mormânt, are mormânt plătit şi chiar dacă a depăşit termenul de valabilitate noi facem o reconcesionare şi poate fi înmormântat tot acolo. Noi nu deshumăm pe nimeni niciodată. Numai familia poate face chestia asta. Noi nu atingem de nici un mormânt al nimănui chiar dacă a depăşit termenul, numai familia poate face acest demers”, a declarat Gheorghe Pricopi, directorul SC Urban Serv SA.
Cimitir transformat în bar
În plus, în urma patrulărilor făcute de către poliţiştii locali anul acesta nu au fost surprinse acţiuni de profanare de morminte şi nici nu s-au înregistrat sesizări cu privire la devastări în astfel de locuri. „Cu precădere după-amiaza sunt oameni care consumă băuturi alcoolice în cimitire şi mai ales în Cimitirul Pacea. Ei consumă băuturi alcoolice, fie consumă diverse alimente, lasă mizerie în urma lor, probleme de genul ăsta. Sunt 12 sancţiuni cu amendă anul acesta în valoare de 2.300 de lei şi două avertismente scrise”, a spus Bianca Albu, purtător de cuvânt Poliţia Locală.
Elsa ŞEICA