Final terifiant de şedinţă la Consiliul Judeţean : Mare curvă de om eşti

 

Discuţii ca la cort joi la terminarea şedinţei în care s-a discutat din nou despre trecerea Spitalului de Copii, Spitalului de Psihiatrie şi Spitalului de Obstetrică Ginecologie la Spitalul Judeţean. Sfârşitul dezbaterii proiectului de comasare a spitalelor subordonate Consiliului Judeţean a depăşit ca manifestări şi limbaj restul şedinţei, care oricum a fost cea mai agitată de la învestirea actualilor consilieri.După ce alternativa propusă de USL a picat la vot, şeful secţiei de ortopedie de la Spitalul Judeţean, crezând probabil că a căzut deja proiectul propus de PDL, s-a ridicat de pe scaun şi i s-a adresat medicului Aurel Tinca de la Spitalul de Copii, unul dintre cei care s-au opus unificării. „Tinca, mare curvă de om eşti”, i-a spus Radu Malancea(foto sus, cu spatele, în dreapta) în mai multe rânduri. Medicul de la Pediatrie aproape că a rămas fără replică şi nu a mai apucat să întrebe decât „de ce?” Nu a primit vreun răspuns. Aflat între cei doi, managerul de la „Mavromati” a încercat să îl liniştească pe cel care a condus în trecut Spitalul Judeţean.

"Nu fi mârlan"

„Stai măi că nu s-a votat încă, stai că abia acum se votează comasarea”, i-a spus Ovidiu Mimor. Malancea s-a oprit, însă degeaba întrucât şi proiectul cu comasare susţinut de PDL a fost respins. Ceea ce s-a întâmplat la final nu a fost decât o continuare a restului şedinţei, când medicul Malancea i-a arătat de mai multe ori obrazul doctorului Aurel Tinca (foto jos, în picioare), spunându-i „nu fi mârlan”, în timp ce Ovidiu Mimor i s-a adresat aceluiaşi pediatru cu „baţi câmpii”. Proiectul de comasare a spitalelor a fost respins deşi doi consilieri judeţeni, Mihai Darie şi Violeta Teslaru, au votat pentru. Alternativa PSD de reorganizare a spitalelor din subordinea CJ a căzut la un singur vot. (S.B.)