Strigăt de ajutor pentru Anastasia, o fetiță de doar opt anișori:  Am demonstrat că putem schimba destine

O fetiță de doar opt ani are nevoie de ajutor.

 

Apel pentru Anastasia

 

 

Asociația „Salvează o Inimă” prezintă povestea micuței Purcăreață Anastasia Iuliana, o fetiță de doar 8 ani, plină de energie și inocență.

Din păcate, Anastasia se confruntă cu provocările unui diagnostic dificil: autismul. Pentru a-i oferi șansa la o viață mai bună, are nevoie urgentă de tratament specializat la LIV Hospital din Turcia.

 

 

Costurile acestui tratament se ridică la suma de 19.000 de euro, o sumă considerabilă pentru familia ei. Cu toate acestea, umanitatea și generozitatea voastră ne-au dat speranță. Campania de strângere de fonduri prin SMS s-a încheiat, iar 723 de inimi mari au ales să doneze câte 2 euro fiecare, printr-un simplu SMS la numărul 8.832.

 

„Fiecare euro donat aduce un pas mai aproape”

 

„Mulțumim din inimă tuturor celor care au ales să contribuie la această cauză nobilă. Fiecare euro donat aduce un pas mai aproape de un viitor mai luminos pentru Anastasia. Sprijinul vostru financiar nu doar că oferă o șansă la tratament, ci și speranță, alinare și iubire unei familii care luptă cu disperare pentru copilul lor.

 

Împreună, am demonstrat că putem schimba destine. Vă mulțumim pentru că sunteți alături de noi și de Anastasia în această călătorie plină de speranță”, este mesajul transmis de reprezentanții asociației condusă de Vlad Plăcintă.

 

Cum puteți ajuta 


Dacă doriți să contribuiți, iată detaliile necesare pentru donații:

Denumire entitate: Asociația „SALVEAZĂ O INIMĂ”

CIF: 31015982

Cont RON: RO05BTRL00701205W82870XX

Cont EUR: RO28BTRLEURCRT00W8287001

Cont USD: RO68BTRLUSDCRT00W8287001

Cod SWIFT: BTRLRO22

Cod BIC: BTRL

Banca: Banca Transilvania Botoșani

Vă rugăm să menționați "ANASTASIA PURCAREATA" în detaliile plății. Vă mulțumim pentru orice sprijin acordat, fiecare gest contează în lupta pentru un viitor mai luminos pentru Anastasia.