Strigăt de AJUTOR: O familie din Botoșani a rămas pe drumuri

O tânără familie din Botoșani trece prin clipe grele și are nevoie de ajutorul semenilor.

 

Unei tinere familii din comuna Călărași casa i-a fost mistuită de flăcări. Din nefericire nu s-a mai putut salva nimic. Pe pagina de facebook a comunei s-a făcut un apel la pentru ca această familie și așa greu încercată de soartă să fie ajutată.

 

Redăm mai jos mesajul:

„În ziua de 7 Mai 2018, o tânără familie cu destule încercări din Călărași-Botoșani - Apăvăloaie Florin, în urma unui incendiu puternic a rămas fără casă, aceasta arzând în totalitate. Capul familiei – Florin, este angajat să pască vacile comunității, fiind un om harnic, Cornelia – soția lui este însărcinată în 7 luni, ei mai având un băiat de 13 ani cu handicap, precum și o fetiță de 5 anișori.După incendiu nu s-a putut recupera nimic, membrii familiei rămânând doar cu hainele de pe ei. Fac apel la sufletele frățiilor voastre să punem mână de la mână și să ajutăm această familie încercată să-și reconstruiască casa. Știu că fiecare din noi avem diverse nevoi, dar vă rog să-i ajutați! Cei care doriți să-i ajutați o puteți face personal în satul Călărași, Județul Botoșani, sau puteți dărui un bănuț în contul Parohiei noastre, cu specificația – pt. construcția casei lui Apăvăloaie Florin

Contul este: RO61BRDE070SV23404990700, deschis la BRD, titular de cont: Parohia Sfânta Treime Călărași ; Preot Pădurariu Ioan , tel. 0766233284 ;Vă rog din suflet către suflet să-i ajutați! Vă rog distribuiți către cei dragi!!!”

(Sursa Foto: Facebook)

 

download from google play download from apple store