Stresul afectează și copiii: etnobotanice, fugă de acasă și tentative de suicid

 

Tot mai mulţi copii sunt afectaţi de stres, deşi unii se află încă la vârsta copilăriei şi ar trebui să fie lipsiţi de griji, medicii atrag atenţia cu privire la multitudinea de astfel de cazuri. Specialiştii, sunt de părere că, printre factorii de stres se regăsesc atât programa şcolară care este mult prea încărcată cât şi scandalurile din familie.


Alţi factori, la fel de importanţi sunt dezorganizarea din familie, certurile, scandalurile şi nu în ultimul rând plecarea părinţilor la muncă în străinătate. „Stresul este de mai multe categorii la copilul de vârstă şcolară. Odată este stresul generat de  şcoala în sine. După părerea mea programele şcolare sunt mult, mult exagerate încărcate, iar copii sunt supuşi unor eforturi foarte mari ca să reţină. La noi se merge tot pe acumulare cantitativă uriaşă. Asta este senzaţia mea în şcoli, de aşa manieră sunt aglomeraţi copiii încât pe la clasa a XI a se cam satură de şcoală, ei ar trebui să fie atraşi de şcoală şi după clasa a XII a şi în anul IV de facultate”, a declarat Aurel Tinca, medic pediatru.
[[banner]]
Potrivit specialistului, aceşti factori au urmări foarte grave asupra copiilor, de multe ori după plecarea unuia, sau a ambilor părinţi ei sunt lăsaţi în grija rudelor care nu tot timpul sunt la fel de grijulii asemenea propriilor lor familii.
„Copilul este lăsat în grija unor rude care îl supraveghează mai mult sau mai puţin. Copilul răspunde mai mult sau mai puţin solicitărilor din partea  noului tutore şi atunci apar nişte manifestări absolut senzaţionale. Sunt foarte multe cazuri de astfel de copii. Sunt tentative de suicid, fugă de la şcoală, atitudine anti-socială din ce în ce mai frecventă şi de ce să nu recunoaştem şi consumul de tot felul de ciudăţenii”,
a mai precizat medicul pediatru. În astfel de cauze copiii pot ajunge şi la traume emoţionale. (A.D)
CITEŞTE:
Drama copiilor de "căpşunari": zeci de micuţi îmbolnăviţi de dorul părinţilor