Stradă ruptă-n două de-o groapă cât un cămin, autoritățile-n impas puțin: A cui e? GALERIE FOTO

Aparține de Primărie. Ba nu, aparține Consiliului Județean. Greșit, este gestionată de Casa de Cultură a Sindicatelor care a preluat parcarea. Din nou eroare, aparține de Nova Apaserv. Dar nu curge apă. O fi atunci a Modern Calor-ului?

 

Groapa despre care facem vorbire este apărută deja de vreo două săptămâni pe o stradă secundară din lateralul Casei de Cultură a Sindicatelor care duce spre parcare. Iar dimensiunile ei nu sunt tocmai de neglijat pentru că acolo s-a surpat un cămin de apă, ceea ce înseamnă că jumătate din străduță este prăbușită. Este impresionantă și adâncimea ei care ar pune în pericol persoanele dintr-o mașină care s-ar fi putut afla acolo. ”S-au îndurat” administratorii de la Casa Sindicatelor și au împrejmuit-o pentru a fi evitate eventuale incidente.
Și apoi s-au pus pe așteptare până să se decidă autoritățile, în ordinea menționată mai sus, a cui este sarcina de a rezolva problema. Până la urmă s-a găsit ”vinovatul” care trebuie s-o rezolve.
A intrat o mașină mare și-a spart placa de la cămin. Acum pleacă o placă de la Cătămărăști și săptămâna asta o rezolvăm. Se știa de groapa asta. Intervenim noi acolo, dar o placă nu se rupe singură. A intrat o mașină mare, acolo nu este zonă de carosabil greu și lucrările de structură sunt pentru trafic ușor. Nu știu ce mașină a intrat acolo, poate un tir mare sau o cisternă dar singur nu are cum să cadă”, a comentat situația Gabriel Cîrlan, director general Nova Apaserv.
De altfel contractul pentru intervenții pe partea de asfalt pe care societatea Nova Apaserv îl avea cu Conrec a expirat iar o nouă licitație este în curs de desfășurare.
(G.E.)
[[galerie-foto]]
CITEȘTE:
 De-a râsu’ plânsu’: groapa de pe Primăverii și-a găsit, în sfârșit, „proprietarul”, Modern Calor a uitat de ea - GALERIE FOTO