Strada Primăverii rămâne în gropi şi anul acesta – AFLĂ când are loc licitaţia

 

Una dintre cele mai importante artere ale oraşului, care este şi cea mai distrusă, are şanse mai mult teoretice de a fi reabilitată în acest an deoarece va fi scoasă la licitaţie abia pe 12 august. Aceasta înseamnă că lucrările la strada Primăverii, în varianta cea mai optimistă, ar putea demara undeva spre sfârşitul verii, începutul toamnei.
strada Primaverii Botosani
Autoritatea Naţională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achiziţiilor Publice - ANRMAP şi-a dat săptămâna această acordul pentru scoaterea la licitaţie a investiţiei, iar o eventuală contestaţie ar putea duce adânc în toamnă startul lucrărilor. Şi asta cu toate că la finele lunii aprilie Primăria Botoşani avea terminat referatul de necesitate, proiectul fiind efectuat încă de pe vremea fostei conduceri a municipalităţii. Chiar dacă procedurile nu vor fi întârziate, nu există banii necesari pentru efectuarea întregii investiţii. Necesarul de fonduri a fost estimat la 5,6 milioane de lei, iar municipalitatea şi-a inclus în buget pentru acest obiectiv doar 1 milion de lei. În luna martie primarul Ovidiu Portariuc a promis suplimentarea fondurilor pentru arteră la o rectificare bugetară, lucru care nu s-a mai întâmplat.
CITEŞTE ŞI:
 Primarul anunţă startul la lucrările de reabilitare din strada Primăverii