Stradă dezastru în municipiu, o firmă și-a făcut de cap, șefii Primăriei încep să o caute

Una dintre interpelările care au fost auzite în plenul municipal a venit din partea unui consilier liberal și a fost privitoare la starea în care se află strada Carmen Silva din municipiul Botoșani.

 

Acolo o firmă necunoscută la acest moment a executat o serie de lucrări la partea de extindere a conductei de gaze naturale.

 

„În urmă cu patru, cinci luni au început acolo niște lucrări ale unei societăți de gaze care au schimbat niște conducte. În urma lucrărilor trotuarul de pe partea dreaptă a fost total stricat iar carosabilul care are o lungime de aproximativ 250 de metri a fost brăzdat de aproximativ șase, șapte șanțuri, de o parte și cealaltă a trotuarului”,

Andrei Amos, consilier local PNL

 

Consilierul a mai povestit că lucrările pe strada Carmen Silva s-au finalizat în urmă cu aproximativ 3 luni interval în care nimeni nu a întreprins vreun demers pentru refacerea zonelor stricate.

 

„În locul trotuarului care era betonat și se putea circula în condiții civilizate, acum este un strat de balastru, deci este practic impracticabil. La fel și șanțurile respective care au fost efectiv umplute cu balastru care pe zi ce trece stratul devine tot mai mic iar șanțurile adevărat pericol pentru șoferii care încearcă să tranziteze acea stradă”,

Andrei Amos, consilier local PNL

 

A mai explicat faptul că strada Carmen Silva este una importantă deoarece preia traficul de pe Săvenilor, către zona Răchiți.

 

Și a solicitat serviciilor Primăriei să identifice și să notifice firma care a lucrat acolo în privința nerealizării obligativității de a aduce trotuarele și carosabilul la starea inițială.

 

Primarul Cosmin Andrei a răspuns că de astfel de situații răspunde prin atribuțiile primite, viceprimarul Liviu Toma.

 

„Aceste lucrări de extindere a coductei de gaze și branșamente sau înlocuiri pe conducte existente sunt total atipice altor intervenții. Și de ce spun asta? Pentru că dacă se face o extindere va rămâne un punct care va fi remediat după acea zi din an pe care o stabilesc doar cei care fac acea oprite generală în oraș. Știți foarte bine, lucrările de cuplare efectivă nu se pot face decât cu oprirea gazului în tot orașul”,

Liviu Toma, viceprimar

 

Edilul a mai arătat că va verifica să vadă cine a executat lucrările, dacă acestea au fost făcute de Delgaz Grid sau constructori din afara județului.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store