Gica Huţanu a fost repusă în funcţia de director executiv adjunct al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Botoşani. Ea a fost numită în funcţia de conducere în baza unei decizii emise de directorul general al APIA central în data de 30 iunie 2010. Repunerea sa în funcţie a survenit ca urmare a legislaţiei în vigoare precum şi a declarării neconstituţionale de Curtea Constituţională a României a ordonanţelor 37 şi 105 prin care au fost create posturile de directori coordonatori la instituţiile publice. De asemenea, conform deciziei de numire Gica Huţanu ar fi solicitat forurilor centrale repunerea sa în fruntea instituţiei după ce şi-a pierdut acest statut în luna aprilie a anului precedent. „Ţinînd cont de decizia Curţii Constituţionale referitoare la ordonanţele 37 şi 105, conform legii 188 şi a cererii doamnei Huţanu pentru că ea a cerut să fie repusă în funcţie, s-a primit decizia 803/30.06.2010 şi a fost reintegrată pe funcţia de conducere de director executiv adjunct al APIA Botoşani”, a declarat Ioan Constantin, coordonator de activitate APIA. În aceste condiţii, Gica Huţanu nu va mai trebui să susţină un concurs la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici.
De asemenea, se pare că acest lucru se va întîmpla şi în cazul directorului Ioan Constantin. „Eu am rămas în continuare coordonator de activitate pînă la organizarea concursului sau pînă la o nouă decizie. Acum normal în organigramă postul de director coordonator şi director coordonator adjunct a fost transformat în director executiv şi director executiv adjunct. Doamna a primit această decizie pentru că era o chestie presantă, urmează şi pentru mine să se primească o nouă decizie, ori director executiv interimar ori decizie de numire pînă la organizarea concursului”, a mai afirmat Ioan Constantin. Gica Huţanu infirmă zvonurile prin care ar fi cerut forurilor centrale repunerea sa în funcţie. „Am fost întrebată de cineva de la APIA central nu am cerut eu, am fost întrebaţi toţi cei care erau în situaţia mea…vreţi să reveniţi în funcţii faceţi cerere şi…cineva din APIA central, nu are importanţă cine, eu sunt cadru tehnic, funcţia mea chiar dacă e de conducere, eu sunt cadru tehnic”, a declarat Gica Huţanu, director executiv adjunct APIA. Huţanu este membru PNL însă susţine că nu este activă din punct de vedere politic şi nu sprijină în vreun fel anume activitatea partidului.
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024