Udrea luată la rost de Marcu

 

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului nu s-a confruntat joi la Dorohoi doar cu reproşurile oamenilor simpli nemulţumiţi de măsurile de austeritate economică adoptate de Parlament şi Guvern. Cînd Elena Udrea a ieşit din casa unei familii sinistrate, a fost întîmpinată de senatorul Gheorghe Marcu şi deputaţii Costică Macaleţi şi Andrei Dolineaschi, toţi de la PSD. Primul dintre aceştia a abordat-o, reproşîndu-i alocarea redusă a fondurilor guvernamentale către Botoşani. „D-na ministru, o rugăminte la dvs., deci sunteţi ministrul Dezvoltării Regionale. Cu necazul acesta în zonă poate încercaţi să alocaţi mai mulţi bani în zonă şi aşa e nevoie de această uniformizare a dezvoltării regionale şi cu ocazia aceasta să alocăm ceva”, a abordat-o preşedintele PSD Botoşani. Oficialul guvernamental a dat asigurări că acest lucru se va întîmpla. „Aşa am stabilit: să dăm mai mulţi bani aici. Acum, cu nenorocirea asta, avem justificare să dăm. Ăia care sunt să-i distribuim cu prioritate în zona asta”, a afirmat Elena Udrea.
Traseul acesteia şi al PSD-iştilor, aflaţi de asemenea joi printre sinistraţi, s-a suprapus în mai multe rînduri. Cînd Elena Udrea s-a aflat în Dorohoi, acolo au mers şi social-democraţii, cînd a mers la Hilişeu Horia, au poposit şi capii PSD. Deputatul Andrei Dolineaschi ne-a declarat că este o coincidenţă şi că programul fusese stabilit înainte de a se şti de vizita ministrului Dezvoltării la Botoşani.