Start de lucrări pompos la DJ-ul din Curtești, treabă ioc, de vină-i ploaia – FOTOGALERIE

Astăzi, joi 17 iulie 2014 se împlinește exact o săptămână de zile de când s-a dat start la lucrările pentru drumul județean Curtești – Cristești, aflat la o aruncătură de băț de municipiul Botoșani și care nu are nici măcar un metru de asfalt.

 

Joia trecută au marcat începutul lucrărilor de modernizare la artera rutieră președintele Consiliului Județean însoțit de vicele PDL, Cristian Achiței, primarul comunei, Dumitru Vițel și o pleiadă de consilieri locali. După startul politic pompos, la o săptămână distanță, pe DJ nu se puteau observa decât câteva șanțuri laterale. Și nici un utilaj.
”Ieri erau, probabil din cauza calamității de apă nu pot lucra pe motiv că nu este terenul bun, e ud, ce pot face, să scoată pământul în stradă? Deja avem câteva drumuri afectate de cantitățile de apă. Noi am predat drumul la prestator, dlor au declanșat lucrările”, a declarat Dumitru Vițel, primarul comunei Curtești.
Odată trecute ploile, alesul local din comuna limitrofă municipiul are speranța că și comunitatea sa va păși infrastructural în secolul XXI.
”Așteptăm cu nerăbdare acest drum pentru că-l merităm, comuna Curtești care este la un pas de Botoșani, nu are un metru de asfalt. Ni se impută, primarul și primarul. Banii nu-i dă primarul, de la minister vin și din proiecte europene. E prins din 2005 de când era dl. Conțac, la Piatra Neamț, a venit dl Țâbuleac până la dl Țurcanu și s-a reușit finanțarea acestui drum”, a mai spus Dumitru Vițel.
Primarul de Curtești a mai spus că din câte a înțeles de la constructor, în speță compania Tehnic Asist lucrările ar urma să înceapă de la ambele capete ale drumului, respectiv Cristești și Curtești. Termenul de finalizare al lucrărilor este de doi ani de zile și probabil că va fi respectat întocmai în ciuda faptului că Florin Țurcanu a dat asigurări că se va lucra și … noaptea. (G.E.)
CITEȘTE:
 Teatru total cu „mr president”, senatorul şi-un primar... Viţel pentru un asfalt aşteptat de-un sfert de veac - VIDEO
[[galerie-foto]]