Un accident rutier a avut loc marți dimineață în localitatea Zăicești.
În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau șapte persoane. În urma impactului o mașină s-a răsturnat, iar în interiorul autoturismului se aflau doi copilași și părinții lor.
Este vorba despre un băiețel de 7 luni și o fetiță de 1 an și 9 luni. Aceștia au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate. Iar din fericire starea lor nu este gravă.
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean „Mavromati”.
„Băiețelul de 7 luni este clinic sănătos, iar fetița este în investigații.”
După investigații, cei doi copilași au plecat la domiciliu, nefiind nevoie de internare.
La accident s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare și ambulanța de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și o ambulanță aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.