Spumă, costume de baie, bălăceală, distracție și… Nineka pe plaja din nordul Botoșanilor – GALERIE FOTO

Deja celebra plajă amenajată la Vama Stânca de la Ștefănești suportă îmbunătățiri de la an la an.

 

Weekend-ul acesta, deja a fost amenajată o terasă cu umbrele și mese iar un operator privat a promis că va aduce chiar vaporașe pentru plimbări pe acumularea Lacul Stânca Costești.

 

În cursul zilei de ieri a susținut un concert pe plaja amenajată în nordul județului, Nineka. De asemenea, cei care au ales să meargă acolo pentru distracție s-au bucurat de Espuma Party și muzică de calitate oferite de M Stage prin Marius Honceru.

 

Astăzi va concerta Celia.

La petrecerea cu spumă de pe malul apei s-au simțit bine mai mulți tineri care s-au fotografiat pentru a păstra amintirea acestei zile.

 

Acumularea de apă de la Stânca-Costeşti este a doua cea mai mare din România, după Porţile de Fier I şi cea mai mare de pe Prut.