Sprijin politic pentru un subsecretar de stat retras cu scandal în ședința de seară a lui Valeriu Iftime 

Noul președinte al Partidului Național Liberal (PNL) Botoșani a început propria politică de reformare a formațiunii. 

Valeriu Iftime a revenit din vacanță și a preluat frâiele organizației județene cu decizii importante. 

 

La vremuri noi și oameni noi

 

 

 

În primă fază a convocat un Birou Politic Județean (BPJ) în care a propus dizolvarea Organizației Municipale condusă de Cătălin Flutur. 

Și numirea unui nou președinte pe municipiu în persoana Sînzianei Secrieru care la rândul său și-a propus spre validare echipa. 

 

În aceeași ședință a fost modificată și componența BPJ, sub conducerea actualului președinte, Valeriu Iftime cu persoane noi, care fac parte din rândul liberalilor convinși să intre în PNL de viitorul președinte al Consiliului Județean. 

 

 

Alții, chemați la bază

 

Mai departe, un alt punct de dezbatere l-a vizat pe Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) în cazul căruia s-a propus retragerea sprijinului politic. 

 

Propunerea a stârnit o serie de discuții printre liberalii prezenți la ședință. A luat atitudine Costel Șoptică, fostul lider PNL care ar fi fost de părere că acest lucru nu ar fi trebuit să ajungă în atenția BPJ. Și un simplu telefon ar fi fost suficient pentru ca Gheorghe Sorescu să renunțe la funcția din MAI. 

 

Mai trebuie spus că s-a pus accent și pe faptul că Gheorghe Sorescu este totuși fost prefect, iar din postura de subsecretar MAI a sprijinit demersul de reabilitare al Palatului Administrativ. Și ar fi ajutat primari sau directori de instituții care au avut treburi pe la București. 

 

Chiar și cu această argumentație, propunerea a fost votată aproape în unanimitate. 

 

 

 

Contactat de Botoșăneanul, Gheorghe Sorescu a explicat că lucrurile au fost înțelese greșit, pentru că, dimpotrivă domnia sa și-a dorit să revină acasă, după o îndelungată perioadă petrecută departe de familie. 

 

Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat MAI

„S-a lămurit, a fost o neînțelegere. Eu m-am exprimat mai demult și în ultima perioadă intenția de a nu mai continua la București. Și atunci, cred că a fost găsită soluția cea mai bună. Deci, s-a lămurit. Oricum, mi-ajunge cât am stat, cred că mi-am făcut datoria și revin la bază”,

 

0

 

a fost anul în care Gheorghe Sorescu a devenit subsecretar de stat în cadrul MAI, o perioadă în care a coordonat pentru o vreme și activitatea tuturor prefecturilor din țară. 
 

Însă, a simțit nevoia revenirii acasă. 

 

Gheorghe Sorescu, subsecretar de stat MAI

„Am acuși cinci ani. De la finele lui 2019, vă dați seama că îmi ajunge, din punctul meu de vedere este un efort pe care l-am făcut, este normal să fi fost așa, dar vreau să revin la bază ca să zic așa”,

 

La schimb cu funcția de subsecretar de stat, actuala conducere a PNL Botoșani și-ar dori un post de secretar de stat la Ministerul Dezvoltării.