Mamele din Botoşani, aflate în diferite situații dificile din punct de vedere socio-economic, vor beneficia de un sprjin financiar în valoare de 2.000 de lei.
Ca efect al Ordonanței de Urgență de Guvern 113/2022, publicată în Monitorul Oficial în data de 18 iulie 2022, Primăria Municipiului Botoșani, prin Direcția de Asistență Socială (DAS) va identifica și sprijini mamele care au născut după data de 18 aprilie 2022.
-mamele cărora le este stabilit dreptul la venit minim garantat;
-mamele care fac parte din familii beneficiare de alocație pentru susținerea familiei;
-mamele cu dizabilități;
-mamele aflate temporar în situații critice de viață (victime ale calamităților, ale violenței domestice, persoane dependente și/sau care se află în situații deosebite de vulnerabilitate stabilite prin anchete sociale, referate de anchetă socială sau sesizări ale terților);
-mamele care nu dețin acte de identitate și care, din acest motiv, nu pot beneficia de drepturile civile;
-mamele minore;
-mamele care sunt cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zona conflictului armat din Ucraina.
Utilizând propria bază de date dar și cu sprijinul Spitalului Județean „Mavromati” – Secția Obstetrică și Ginecologie, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) sau Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani cât și Centrul Județean de Conducere și Coordonare a Intervenției Botoșani, DAS va identifica și anunța mamele ce pot beneficia de astfel de sprijin.
Foarte important! Mamele trebuie fi născut după data de 18 aprilie 2022 și să depună cerere la sediul DAS în termen de maximum 3 luni de la naștere.
Tichetul social pe suport electronic pentru sprijinirea categoriilor de cupluri mamă – nou-născut este în valoare de 2.000 de lei. Se acordă o singură dată și poate fi folosit doar pe teritoriul României, numai la unitățile afiliate care încheie cu unitatea emitentă selectată de beneficiar contracte de prestări servicii, în termenul de valabilitate și numai pentru achiziționarea produselor de îngrijire pentru nou-născuții pentru care a fost emis.
Listele destinatarilor finali se aprobă de către primar și ulterior se transmit Instituției Prefectului, lunar.
Tichetele sunt suportate din Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).