Apar noi informații în cazul accidentului din Suceava provocat de un bărbat care a vrut să se sinucidă și a intrat frontal într-o mașină, deși se afla în autoturism cu copiii săi.
Sora șoferului sinucigaș susține că mama copiilor este vinovată pentru această tragedie, pentru că i-ar fi spus bărbatului că vrea să se despartă exact când acesta era la volan, iar asta a dus la gestul extrem.
Cinci persoane au murit în urma accidentului, între care și un copil mic.
„Vezi că fratele tău o să facă ceva, pentru că eu i-am spus că nu-l mai iubesc. Vă dați seama că în momentul ăla și-a pierdut cumpătul, că el n-a vrut să-și omoare copiii, că avem martori. Putea să se ducă la poliție și să reclame: „Domnule, trăiesc cu un criminal, mă omoară în bătaie”, nu să fugă în afară”, a declarat pentru Antena 3 CNN sora șoferului care a provocat accidentul.
Ancheta în acest caz este dificilă pentru polițiștii suceveni și pentru procurorii. Între timp, au fost finalizate necropsiile, iar trupurile celor dragi au fost luate de familii. Dar în perioada următoare sunt așteptate analizele de laborator de la cei doi șoferi, de la tânărul de 18 ani și de la bărbatul de 28 de ani, pentru că polițiștii vor să vadă dacă în organismul acestora ar fi existat substanțe, în special în cazul bărbatului de 28 de ani.
De asemenea, urmează ca în zilele următoare să fie făcute mai multe audieri. Vor fi audiați membrii familiei bărbatului de 28 de ani pentru a se stabili cu exactitate starea sa de spirit și ce s-a întâmplat înainte de accident. Pentru că știm că mama copiilor a povestit că se afla în apel video cu bărbatul chiar în momentul în care s-a produs accidentul și acesta ar fi amenințat că își pune capăt zilelor.
De asemenea, se va face și o percheziție informatică asupra telefonului bărbatului pentru a se stabili dacă vorbea la telefon în momentul impactului. Urmează să se stabilească și vitezele cu care circulau cele două autoturisme în momentul producerii impactului.
(Foto: Captură video B1TV)