Sporurile de 8 miliarde de la "Mavromati" sunt din nou în pericol

 

După întâlnirea care a avut loc astăzi la Consiliul Judeţean cu conducerea Spitalului Judeţean Mavromati priviind situaţia financiară a unităţii medicalea fost readusă în atenţie o posibilă măsură, respectiv reducerea sporurilor angajaţilor.

Soluţia a mai fost făcută publică de către conducerea unităţii spitaliceşti, însă a fost din start refuzată de sindicaliştii din sănătate.
„O soluţie propusă, dar aici trebuie să se meargă mai departe cu partea de sindicat şi nu este un secret, partea de sporuri care se dau la ora aceasta în spital depăşesc 8 miliarde. Cu alte cuvinte, ipotetic, mâine să nu se mai dea sporuri problema este rezolvată”,
a declarat Gheorghe Sorescu, vicepreşedintele CJ.
De asemenea, vicepreşedintele CJ a mai spus că urmează şefii spitalului să poarte discuţii cu sindicaliştii şi să îi facă să înţeleagă cât de gravă este situaţia financiară.
„Noi avem o unitate spitalicească care are şapte locaţii diferite, suntem foarte dispersaţi, asta înseamnă că trebuie să asiguri o funcţionare normală şi la Săveni şi la Darabani, lucrurile aceste trebuie avute în vedere la o decizie de restructurare”,
a mai spus Gheorghe Sorescu.
Până pe data de 15 august, autorităţile judeţene susţin că trebuie să ajungă la un punct comun şi să prezinte reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii soluţiile pentru redresarea financiară a unităţii spitaliceşti.
CITEŞTE:
Sute de angajaţi de la „Mavromati” riscă să rămână fără loc de muncă