Sportivi aduși de la Suceava pentru râul de rafting de la Cornișa, demonstrație selectă pentru oficiali – GALERIE FOTO & VIDEO

Imagini spectaculoase pentru Botoșani au putut fi văzute în prima parte a zilei de 17 mai 2019 la inaugurarea parcului de agrement Cornișa, una dintre cele mai mari investiții ale municipiului reședință.

 

Sportivi de la Suceava, Iași și Bistrița au fost invitați la Botoșani pentru a testa cu caiacele râul de rafting, obiectiv ce face parte din parcul regional de agrement. Valurile au fost create doar de una dintre cele patru turbine amplasate și nu au fost extrem de puternice, doar pentru a oferi spectacol pentru privitori.

Unul dintre sportivi este chiar prodecanul Facultății de Educație Fizică și Sport din Iași, care este de asemenea și deținător de centură neagră 4 dang în qwankido. 

 

Iar cei care s-au bucurat de aceste imagini au fost invitații de la inaugurare, o sumedenie de persoane, de la repreentanți ai Primăriei prin toate serviciile și direcțiile, constructori sau proiectanți, consilieri locali, până la oameni de afaceri sau tot felul de politicieni.

 

Cei care au dorit să vadă cum funcționează acest râu s-au așezat pe podurile care sunt amplasate la distanțe mici deasupra lui și i-au urmărit pe băieții din caiace în timp ce se luptau cu valurile pentru a parcurge traseul.

 

Botoșănenii se vor putea bucura de acest sport ulterior, un bilet fiind în valoare de 140 de lei de persoană, pentru o durată de două ore. 60 de minute este estimată durata pentru efectuarea instructajului pentru cei care se urcă în canoe.

 

După parcurgerea traseului, caiacele ajung pe heleșteu și pot fi urcate pe o bandă înapoi la punctul de plecare.

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store