Sportivă din Botoșani, medalii de aur și argint în Polonia - FOTOGALERIE

Succes de aur și argint, într-o competiție internațională, pentru sportiva legitimată la Botoșani.

 

Sportiva din Botoșani a cucerit o medalie de aur şi una de argint în cadrul cat. 71 kg, luni seara, la Campionatele Europene de haltere pentru juniori Under-15 de la Ciechanow (Polonia).

 

Potrivit Federaţiei Române de Haltere, Petronela Budăi, de la CS Botoșani, componentă a Centrului Naţional Olimpic de Pregătire al Juniorilor (CNOPJ), a obţinut aurul la stilul aruncat, cu 100 kg, şi argintul la total, cu 173 kg, în timp ce la smuls a ocupat locul al patrulea, cu 73 kg.

 

Federaţia Internaţională de Haltere (IWF) a impus în iunie o suspendare de un an Federaţiei Române de Haltere ”din cauza mai multor cazuri de încălcări ale regulamentului antidoping”, sancţiune care a privat halterofilii români de participarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo (23 iulie-8 august).

 

În ciuda suspendării, FRH are dreptul să participe la competiţiile care nu sunt sub egida IWF, printre care se numără şi competiţia din Polonia.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store