Spitalul de Boli Paliative, aproape de deschidere: În cursul lunii februarie putem să facem recepția

Aflat în vizită de lucru la Botoșani, Attila Cseke ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a făcut scurte precizări și despre Spitalul de Boli Paliative.

 

Ministrul Attila a susținut că în luna februarie se va face recepția lucrărilor. De altfel, astăzi s-a aflat la Botoșani și șefa Companiei Națională de Investiții (CNI) care a efectuat o vizită de lucru la acest spital.

 

„Am trimis astăzi pe dna director de la CNI să vadă exact. Înțeleg că utilitățile sunt gata, sunt finalizate și că în cursul lunii februarie putem să facem recepția acestei lucrări. Eu cred că asta este cel important, să găsim o soluție, soluția astăzi există. Cel mai important pentru toată lumea este că această investiție se termină, se finalizează și că putem să recepționăm această lucrare”,

Attila Cseke, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

 

Unitatea medicală este destinată bolnavilor care sunt în stadii terminale ale unor boli cronice grave.

 

Reamintim că fondurile au fost asigurate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania Națională de Investiții. Noul spital a costat 14,7 milioane de lei, având o capacitate de peste 100 de paturi.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store