Spitalizat la Iaşi după ce a fost lovit de o bicicletă

 

Joi, la Spitalul Judeţean Botoşani s-au acordat îngrijiri medicale lui Dumitru O., de 65 ani, din comuna Gorbăneşti. Bărbatul a fost ulterior transferat la Clinica de Neuro-chirurgie Iaşi. Pacientul a afirmat că în urmă cu patru zile a fost accidentat de o bicicletă.     
Verificările efectuate au stabilit că în ziua de 13 noiembrie, în jurul orei 23.45, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe DC 28, prin Gorbăneşti, Claudiu Marius P., de 21 ani, din localitate, l-a accidentat pe sexagenarul care se deplasa pe carosabil, în aceeaşi direcţie. După accident, cei doi, de comun acord, au stabilit să nu se deplaseze la spital sau să anunţe organele de poliţie. Faţă de Marius Claudiu P. se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de cercetare penală.