Târgul Regional de Zootehnie și Produse Tradiționale din Botoșani se amână: CÂND va avea loc

Organizatorii Târgului Regional de Zootehnie, Utilaje Agricole și Produse Tradiționale au anunțat amânarea evenimentului pentru perioada 10-11 mai 2025. 

 

Anunțul a fost făcut prin intermediul unui comunicat de presă, iar motivul este legat de lucrările de modernizare care au loc în zona în care urmează să se desfășoare târgul. 

 

Organizatorii au menționat că aceste lucrări ar fi putut crea un disconfort  atât participanților cât și vizitatorilor, iar pentru a asigura o desfășurare optimă a târgului au fost nevoiți să reprogrameze evenimentul. 

 

Chiar dacă lucrările de modernizare sunt în plină desfășurare, organizatorii au asigurat că până în zilele de 10-11 Mai 2025, zona unde se va organiza târgul va fi complet pregătită și nu va mai prezenta niciun disconfort sau pericol pentru participanți și vizitatori. 

 

Aceștia au garantat că infrastructura va fi adaptată corespunzător, oferind condiții bune de desfășurare a evenimentului.