Tânăra care în noaptea de vineri spre sâmbătă a avariat două maşini după ce s-a urcat băută la volan şi-a continuat spectacolul început în faţa maşinii şoferului lovit.
Astfel, după ce i-ar fi cerut posesorului Renault-ului în care se izbise să nu anunţe Poliţia şi i-ar fi promis că îi cumpără două maşini la fel, a refuzat să i se recolteze probe biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei. Aceasta după ce oamenii legii au ajuns totuşi la faţa locului. Femeia, în vârstă de 30 de ani, a fost condusă la Spitalul Judeţean Botoşani special pentru aplicarea acestei proceduri, însă degeaba, fiindcă ajunsă acolo, n-a acceptat-o.
Iniţial, ambii conducători auto au fost testaţi cu apararul etilotest, rezultatul fiind de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul conducătoarei auto şi de 0 la şofer.
VEZI ŞI:
O tânără beată clampă a distrus două mașini lângă un club din oraș – FOTO
Ea împrumutase un Audi şi în timp ce îl conducea pe strada Mihail Kogălniceanu din municipiul Botoşani, ajungând la intersecţia cu strada Cuza Vodă, nu a acordat prioritate de trecere autoturismului condus regulamentar de B. M. de 19 ani, din municipiul Botoşani.
În urma producerii accidentului a rezultat rănirea uşoara a unui alt tânăr, pasager în autoturismul care se deplasa pe artera prioritară.
Tânăra este acum cercetată sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi refuzul sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice.