Spălătorie auto cu... colți: Femeie mușcată violent de câinele proprietarei spălătoriei: M-a apucat într-o fracțiune de secundă GALERIE FOTO

S-a întâmplat pe 9 aprilie 2015, în preajma Paștelui. Gica Sandu își dusese covoarele la curățat, la Spălătoria Beauty Car și a vrut să vadă dacă sunt sau nu gata. A discutat cu un angajat care i-a spus să meargă singură, așa că a intrat în curte. Când să ajungă la covoarele care erau puse la uscat pe un gard, lucrătorul respectiv s-a răzgândit. S-a întors spre el, dar nu a apucat să vorbească prea mult fiindcă un câine și-a înfipt colții în ea.

 

Aproape o lună de îngrijiri medicale

 

 

”Am fost mușcată de mână. Câinele respectiv este agresiv, cu sechele. Asta înseamnă că Poliția nu a luat nici o măsură. Atât timp cât un câine se sperie de mine, eu de el. Eu, de fapt, nu prea am avut timp să mă sperii. Câinele a venit pe la spate, m-a mușcat de mână prima dată, eu m-am tras instinctual și el m-a prins de picior. Deci, câinele nu s-a mulțumit să mă muște doar de mână, m-a apucat într-o fracțiune de secundă și de picior”, relatează Gica Sandu.
Mușcăturile i-au creat niște echimoze masive pe braț și pe picior, ale căror urme nu au dispărut în totalitate nici până astăzi, la jumătate de an de la nefericitul eveniment. Și aceasta în condițiile în care era îmbrăcată destul de gros, iar brațul și piciorul i-au fost apărate și de haine. S-a prezentat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean, unde a primit îngrijiri pentru ”plăgi mușcate” (toaletă locală, gheață locală, VTA) și i s-a fixat o schemă de tratament de aproape o lună, mai exact până pe 7 mai. S-a deplasat apoi la Serviciul Județean de Medicină Legală (SJML), unde dr.Carmen Marcu a întocmit un certificat medico-legal în care preciza că sunt necesare 14-15 zile pentru vindecare (tratamentul era pe aproape 30 de zile) și în care se menționa că, ”leziunile s-au putut produce prin mușcare; pot data din 9.04.2015”.

 

 

Parchetul clasează dosarul fiindcă maidanezul nu este câine de luptă și nici de atac

 


Atât Gica Sandu, cât și soțul său Victor au discutat cu Carmen Șnaider, proprietare spălătoriei și nemulțumiți fiind de atitudinea acesteia, care a ținut să-i liniștească transmițându-le că patrupedeul este vaccinat, au depus plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani.
La jumătatea lunii septembrie au primit acasă ordonanța de clasare a cazului, lucru care i-a consternat. În respectivul act procurorul Denisia Voroneanu arată că OUG 55/2002 restrânge incidența legii doar cu privire la câini periculoși, adică la cei de luptă și de atac, asimilați prin caractere morfologice cu câini de tipul Pit Bull, Boerbull, Bandog, Ciobănesc Caucazian și alte câteva exemplare.
”Având în vedere că, din probele administrate în cauză, reiese că persoana vătămată a fost mușcată de un câine de rasă comună, care nu se încadrează în categoriile prevăzute de art.1 lit a) și b) din OUG nr.55/2002, constat să se impune clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin”, afirmă procurorul Denisia Voroneanu.

 

 

”Este sfidare pe față, mă simt jignită”

 


Cei doi soți se pregătesc să conteste ordonanța de clasare deoarece ei consideră că proprietara spălătoriei ar fi trebui să primească măcar o amendă.
Gica Sandu”Totul e superficial și nu mi se pare normal, încurajează să se întîmple și pe mai departe astfel de grozăvii. Este sfidare pe față, mă simt jignită”, declară Gica Sandu.
Câinele care a mușcat-o are cușcă în spălătoria Beauty Car și este legat cu lanțul, numai că, potrivit femeii, lanțul are vreo patru metri, astfel încât patrupedul ar avea o rază destul de mare de acțiune. Gardul respectiv delimitează spălătoria de casa proprietate personală a patroanei spălătoriei, care susține că este singurul caz de acest gen de care a avut parte și crede că plângerea este neîntemeiată, lucru dovedit în opinia sa de ordonanța de clasare a procurorului.
”A fost neatentă, vorbea la telefon, nu știu ce a făcut. Câinii sunt în fața casei, la mine acasă pot să țin și zece câini dacă vreau”, spune Carmen Șnaider.
Proprietara spălătoriei are de altfel mai mulți câini, despre care arată că sunt vaccinați și luați de pe stradă întrucât iubește animalele: ”îi țin mai mult din dragoste”.