Soţul Mădălinei Manole : “Voia să ne vegheze din altă parte”

 

Petru Mircea, soţul Mădălinei Manole, a declarat, marţi, la "Ştirile Pro TV", că soţia sa "gândea foarte limpede", însă "avea nişte stări ciudate, ce apăreau în mijlocul săptămânii brusc şi se stingeau uşor uşor", ea spunând că simte că trebuie să-şi vegheze apropiaţii din altă parte.

Petru Mircea 

Interviu printre lacrimi

În primul interviu acordat după moartea Mădălinei Manole, Petru Mircea a vorbit, marţi, într-o ediţie specială a Ştirilor ProTV, despre drama care i-a lovit familia. Fiind intervievat de Cătălin Radu Tănase, el a spus, îndurerat şi de multe ori plângând, că a trecut prin momente foarte grele în ultimele două luni. “Am fost singurul om care i-a putut pătrunde şi în suflet. Aşa se întâmplă cu suflete pereche”, a spus Petru Mircea, precizând că “adevărul va ieşi la lumină şi lumea, probabil, va înţelege perfect ce s-a întâmplat în sufletul ei”, însă Măgduţa (Mădălina Manole, n.r.) nu şi-ar dori să vorbească el foarte mult despre aceste lucruri în momentul de faţă. “Sunt multe guri care vorbesc prostii şi spun pe ele minciuni urâte”, a spus Mircea.

Magda a fost un înger pe pământ

Petru Mircea a mai spus că el are doar bănuieli despre ce s-a întâmplat: Madalina Manole“Acum văd limpede că Magda a fost un înger pe pămân. Doar cine a fost prin preajma noastră de două luni încoace ştie ce am făcut şi cât am suferit”, a mai spus el. Răspunzând unei întrebări referitoare la motivul care a făcut-o pe Mădălina Manole să se sinucidă, Petru Mircea a răspuns: “O anumită neîmplinire”, adăugînd că Mădălina avea “nişte stări caudate”, din care îşi revenea de fiecare dată. “Cam la trei zile se stingea toată starea asta. Avea nişte stări ciudate ce apăreau în mijlocul săptămânii, brusc, se stingeau uşor uşor şi era acelaşi suflet cald şi zâmbitor şi înţelegător. Spunea mereu că vede toată dragostea cu care este înconjurată, dar că aşa simte ea că pentru a ne fi nouă mult mai bine, ea trebuie să ne vegheze din altă parte şi înnebuneam efectiv când auzeam asta. Nu doresc nimănui”, a spus Petru Mircea, precizând că nu ştie ce ar fi putut provoca trăirile acestea

“În ziua dinaintea tragediei... n-am prevestit absolut nimic”

Vorbind despre ziua care a precedat sinuciderea soţiei sale, Petru Mircea a spus că nu a prevestit nimic. Petru, Madalina“În ziua dinaintea tragediei... n-am prevestit absolut nimic din ceea ce avea să urmeze. De fiecare dată am izbutit să reparăm stările astea, să o ajutăm să-şi găsească echilibrul”, a afirmat el, precizând că înainte de a pleca acasă au mers împreună într-un complex comercial. Apoi… “noi am mers împreună la culcare. Ceva i-a deturnat atenţia de la bucurii. Avea, sărăcuţa, convingerea că, dacă ne lasă, noi vom fi mai fericiţi şi ea ne va veghea”. El a mai afirmat că a vorbit cu tot felul de oameni, medici, psihologi. “Ei bănuiau că sunt tot felul de stări (...) Toată lumea a încercat să o lămurească să meargă la un psiholog”, a spus Petru Mircea, precizând însă că Mădălina Manole nu a vrut să meargă la un psiholog sau la alţi medici specializaţi, pentru că “ea nu delira, ea gândea limpede”.

“Eu o să-mi aduc aminte de ea, pentru că ea asta merită”

Petru Mircea a insistat de mai multe ori pe parcursul interviului că nu ştie ce i-a "răpit-o" pe Mădălina Manole. Referitor la cariera cântăreţei, Petru Mircea a spus: “Magda nu avea nevoie de lucruri artificiale. Era ea şi atât, doar cei care nu se regăsesc se reinventează iar şi iar”. În finalul interviului, Petru Mircea a mai spus că are “tot timpul din lume” să caute “răspunsuri”. “Eu o să-mi aduc aminte de ea, pentru că ea asta merită şi asta ne-am dorit împreună”, a încheiat Petru Mircea.