Soţul botoşănean al Mădălinei : „Ea nu este vinovată!"

 

Început de dezvăluiri în tragedia Mădălinei Manole. Cancan şi Antena 2 au relatat cîteva afirmaţii cu subînţelesuri ale botoşăneanului Petru Mircea, soţul artistei.
 
Carmen Rădulescu a fost una dintre iubitele primului soţ al Mădălinei Manole, Şerban Georgescu, înainte ca muzicianul să o întâlnească pe "fata cu părul de foc". Deşi lumea a crezut că cele două cântăreţe şi iubite ale lui Şerban Georgescu s-au urât, Carmen a declarat, într-o emisiune pe Antena 2, că ele au fost bune prietene. Joi, Carmen a fost să-şi ia rămas bun de la Mădălina, moment în care actualul soţ al artistei decedate a făcut o dezvăluire şocantă.

"Am fost să o văd astăzi pentru că am vrut să îmi iau rămas bun de la Mădălina. Nu am putut să rezist şi am izbucnit în lacrimi, pentru că ne-au legat multe pe noi două. Am pus mâna pe mânuţele ei şi am spus: "Pentru ce, Mădă, ai făcut acest gest, pentru ce draga mea?" Puiu, soţul ei ( Mircea Petru - n.r.) a zis când m-a văzut: "Uite, Mădă, cine a venit să te vadă! Uite, Mădă!" Eu am continuat să spun "Draga mea, de ce ai făcut acest gest?", iar Puiu a zis "Nu este ea de vină! Dar nu este ea de vină!". Eu am întors capul şi l-am întrebat "De ce spui asta? Cum adică nu e ea de vină? Dar cine este?" "O să se afle, o să se afle în curând", a răspuns soţul Mădălinei. Nu am insistat pentru că într-o astfel de situaţie nu poţi să insişti", a declarat Carmen Rădulescu, într-o emisiune difuzată pe Antena 2.