Soţia lui Geoană dă pături, conserve şi ciocolată sinistraţilor

 

În urma inundaţiilor din judeţul Botoşani, Crucea Roşie Română vine în sprijinul celor 2.000 de victime afectate de dezastrul natural, cu materiale de primă necesitate şi alimente greu perisabile.

Mihaela Geoană - preşedintele organizaţiei, Cristina Copos - voluntar de onoare, soţia cunoscutului om de afaceri George Copos, si Ioan Silviu Lefter, director general vor distribui produse alimentare (orez, paste făinoase, conserve de carne şi pate de ficat, zahăr, pîine, biscuiţi, ciocolată), pături, saci de dormit, îmbrăcăminte pentru copii, ligheane, găleţi, produse pentru igiena (detergent , săpun) si apa. De asemenea, din depozitul central pentru situaţii de urgenţă al Crucii Roşii, se vor pune la dispoziţia filialei Botoşani, motopompe pentru evacuarea apei având capacitatea de 900 l apa/minut. Pachetele cu ajutoare vor fi oferite începând cu ora 13.00, personal de soţia preşedintelui Senatului Mircea Geaonă, la Podul Buhai din Dorohoi, judeţul Botoşani.

Miercuri, 30 iunie 2010, Crucea Roşie Română a lansat campania naţională „Apel pentru victimele inundaţiilor”. Persoanele care vor să contribuie cu bani, pot face donaţii online pe site-ul oficial al Crucii Roşii Române http://www.crucearosie.ro/ sau pot face donaţii în conturile special deschise de Crucea Roşie Română la BRD - Agenţia Piaţa Romană:

Cont lei RO36BRDE410SV51618614100
Cont Euro RO71BRDE410SV51618884100

Donaţii de alimente greu perisabile se pot face prin intermediul Băncii de Alimente a Crucii Roşii în toate magazinelor din reţelele: Carrefour, Real, Mega Image şi Metro. Alimentele de bază sunt: mălai, făină, zahăr, orez, paste fainoase, conserve de carne, conserve de peşte, apă. Acestea vor fi distribuite de voluntarii Crucii Roşii în toate zonele afectate de inundaţii din ţară. Sumele colectate în cadrul campaniei umanitare vor fi folosite pentru achiziţionarea de alimente, apă, pături, produse de igienă necesare persoanelor afectate de inundaţii şi asistarea acestora pe termen mediu.