Sorescu despre furtul de hrană: Un amărât prins că e hoţul, nu acela e hoţul!

 

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu a afirmat că a aflat despre incidentul de la Spitalul Judeţean Mavromati de sâmbătă când un botoşănean a fost prins cu două caserole de mâncare de la bucătăria unităţii.

Gheorghe Sorescu a catalogat incidentul ca fiind doar o situaţie nedorită care nu trebuie să se repete însă şi-a exprimat convingerea că, adevăratele furturi din alimentele bolnavilor încă nu au fost demascate. „Situaţii de genul acesta nu trebuie să se mai întâmple, iar oamenii de acolo care fac paza şi-au făcut cumva datoria, dar astfel de situaţii nu trebuie să apară, adică un amărât e prins că îi dă o caserolă de mâncare. Nu, acolo trebuie să se prindă hoţii care fură mâncare, nu….adică eu nu vreau să se creeze aşa o perdea: domnule, am găsit hoţul, nu acela este hoţul”, a declarat vicepreşedintele CJ.
Şeful instituţiei judeţene a mai completat că, la nivelul unităţii spitaliceşti va trebui identificată o procedură de lucru pentru a identifica persoanele care se bucură de mâncarea bolnavilor, iar cei depistaţi că apelează la această metodă să fie înlăturaţi. „Dacă într-adevăr dispar alimente sau se fură din mâncarea bolnavilor, nu acela e hoţul, asta vreau să le spun. Şi să fie convinşi că sunt, ăia care sunt să se dezbare de chestiile astea, pentru că măsurile vor fi foarte ferme, adică se ştie, când l-au prins, acela pleacă din unitate, deci va fi dat afară, sigur acolo va urma o anchetă administrativă să se vadă exact, este nevoie de o procedură de lucru”, a mai declarat Sorescu.
Citeşte în acest sens:
Fost angajat de la Mavromati prins cu mâncare de la bolnavi în sacoşă