Sondajul cu demiterea primarului atacat de PSD-işti: E o mare băşcălie
Ca reacţie a sondajului care circulă în oraş reprezentanţii PSD au luat atitudine şi au emis o poziţie oficială cu privire la modul în care au fost formulate anumite întrebări din chestionar. Atât senatorul Doina Federovici cât şi deputatul Tamara Ciofu pun respectivul sondaj pe seama liderului PNL, Florin Ţurcanu.
„Există mai multe surse care vorbesc despre un sondaj de opinie care s-a făcut în aceste zile în Botoșani și în care PNL n-ar sta foarte bine. Ca reacție, dl. Țurcanu a anunțat că face și dânsul un sondaj și a aruncat pe piață un chestionar care n-are nicio legătură cu sociologia. Chestionarul conține erori enorme pe care nu le-ar face nici măcar un student în anul I de facultate. Sunt mai mulți candidați de la același partid puși în aceeași întrebare. La altele, lipsesc candidații unor partide consacrate sau lipsește opțiunea alegătorilor pentru un alt candidat care nu e trecut în listă. E o mare bășcălie. Dar fac pariu că imediat după ce vor fi anunțate rezultatele din sondajul de care vă spuneam, va ieși și Țurcanu cu sondajul lui, făcut în biroul de la partid”, se arată în comunicatul transmis de Doina Federovici. [[banner]]
„Sondajul PNL este o glumă. Acea firmă care chipurile va face acel sondaj ori nu există, ori nu știe cum se face un sondaj. Am văzut ca la Consiliul Județean au pus trei candidaţi de la PSD, unul de la PNL si niciunul de la PDL. Asta ca să se împartă voturile PSD și să iasă pe primul loc domnul Țurcanu. Nu cred ca acest sondaj se va face într-adevăr. Se vor strânge trei persoane în sediul PNL și vor da din pix rezultatele”, a afirmat şi Tamara Ciofu, deputat PSD. CITEŞTE:
Sondaj în oraş: Dacă se face referendum votaţi pentru demiterea lui Portariuc?DOCUMENT