Liga Profesionistă de Fotbal (LPF) a găsit o soluție pentru toate cinci meciurile care vor stabili ultimele două echipe calificate în play-off-ul SuperLigii.
Situația inedită în care cinci meciuri programate în ultima etapă a sezonului regular trebuie să se dispute la aceeași oră a dat peste cap socotelile oficialilor LPF, informează iamsport.ro.
Astfel, aceștia au trebuit să găsească o soluție pentru ca toate cele cinci dispute să beneficieze de prezența unui sistem VAR. Inițial existau doar trei astfel de sisteme care să poată fi trimise la partidele decisive pentru un loc de play-off.
Încă de duminică, atunci când o situație de genul acesta se prefigura, reprezentanții forului organizator al Superligii s-au gândit la variantele pe care le au la dispoziție, astfel încât toate cele cinci pretedentele la un loc între primele șase echipe ale campioantului să aibă șanse egale să își îndeplinească obiectivul.
Eforturile LPF au dat roade în cele din urmă. Liga a închiriat două astfel de sisteme VAR, din Ungaria și Polonia, conform Fanatik, astfel încât arbitrii celor cinci dispute programate în seara zilei de vineri să aibă parte de asistență suplimentară.
Informația a fost confirmată și de Daniel Stanciu, la Digi Sport.
,,O să avem cinci mașinuțe VAR la cele cinci meciuri de vineri. S-a rezolvat azi. Una e din Polonia. Cele două din străinătate au fost undeva la 20.000 de euro, sumă pe care în primă fază o suportă EAD-ul".
În cazul în care căutările oficialilor din fotbalul nostru nu ar fi fost încununate de succes, LPF luase în calcul trei soluții astfel încât să se asigure o cât mai mare echilibru în bătălia pentru play-off.
Acestea au fost dezvăluite de secretarul general Justin Ștefan la începutul acestei săptămâni.
,,Să se mai găsească rapid două mașini VAR, să nu fie VAR la niciun meci dintre cele 5 sau CCA să delege cei mai buni arbitri la cele două meciuri fără VAR”,
a fost poziția oficialului forului.
Iată care sunt meciurile care vor beneficia de asistență VAR în ultima etapă a sezonului regular al Superligii