Solicitări pentru spaţiile aproape gratis din Centrul Vechi, de la tavernă la „ristorante”

 

Primăria Botoşani a primit deja zece solicitări din partea agenţilor economici pentru deschiderea unor restaurante în Centrul Vechi, printre acestea regăsindu-se o tavernă grecească şi un restaurant cu specific culinar italian. Asta ca urmare a proiectului implementat cu privire la readucerea la viaţă Centrului Istoric.

10 cereri pe şapte spaţii

Acesta a fost reabilitat printr-un program PHARE în care au fost incluse 18 clădiri cu valoare de patrimoniu, precum şi zona pietonală, totul în vederea relansării turismului local. Bugetul total al proiectului s-a ridicat la 7,6 milioane euro, însă terminarea lucrărilor nu a revitalizat această parte a urbei astfel încât edilii intenţionează să închirieze spaţiile comerciale contra unor sume simbolice. În aceste condiţii au început să apară şi cereri din partea unor agenţi economici. „Ce am spus e adevărat, sunt zece solicitări pe şapte spaţii, deocamdată”, a declarat viceprimarul Viorel Iliuţă.

Petros Kotsopoulos vrea să aducă spiritul Greciei în Botoşani...

Investitorul care doreşte să deschidă taverna grecească solicită unul din spaţiile mai mari întrucât intenţionează să aducă şi formaţii de muzică grecească şi românească. „Cunosc foarte bine Centrul Vechi aşa cum era acum o jumătate de veac deoarece acolo am copilărit. Prin amenajarea unei taverne greceşti doresc să introduc un element inedit, dar nu distonant în atmosfera clădirilor istorice unde au locuit şi mulţi greci. În privinţa clientelei mizez pe miile de botoşănenii care au cunoscut deja Grecia, precum şi pe cei care au dorinţa şi curiozitatea să o cunoască”, a spus Petros Kotsopoulos în solicitarea adresată către Primăria Botoşani. Acesta este cetăţean grec, dar locuieşte în Botoşani.

... Iar Viorel Mihalache pe cel italian

Cel de-al doilea investitor este un botoşănean stabilit în Italia care a aflat din presă de intenţia municipalităţii botoşănene. „Vin în întâmpinarea propunerii dv. şi vreau să luaţi în considerare şi intenţia mea de a deschide un bar-restaurant cu specific italian, cu 10-12 mese. Astfel aş contribui la ideea de transformare chiar a Centrului Istoric într-un centru multi - culinar dată fiind şi intenţia altui botoşănean de a deschide o tavernă grecească”, a spus Viorel Mihalache în cererea sa. Prin posibilitatea de a amenaja mai multe cafenele şi restaurante în Centrul Vechi, şefii din primărie vor ca această zonă să devină  atractivă pentru botoşăneni şi să se asemene centrelor marilor oraşe.
CITEȘTE:
 Primarul mută totul, de la Zilele Oraşului la SummerFest, în Centrul Vechi