Sofia Vicoveanca, concert cu nervi la Botoşani – FOTOGALERIE & VIDEO

 

Deşi de departe a avut parte de cel mai numeros şi călduros public la concertul susţinut la Botoşani joi, 19 aprilie 2012 în cadrul Zilelor Oraşului, Sofia Vicoveanca nu a fost tocmai mulţumită la finalul momentului artistic.

Recitalul artistei a durat câteva zeci de minute interval în care a fost aplaudată continuu de botoşănenii adunaţi în faţa scenei. Unii dintre ei au făcut chiar hore sau şi-au arătat simpatia pentru artistă prin ţipete şi chiuituri. Cei mai mulţi au plecat spre case imediat după ce Sofia a terminat de cântat. În ciuda acestui lucru, cântăreaţa s-a arătat nemulţumită de condiţiile în care a trebuit să îşi susţină momentul artistic. Întrebată de jurnalişti dacă a avut un concert reuşit la Botoşani ea a răspuns prompt: „Păi mă întrebaţi pe mine?! Păi spuneţi dv. cum a fost concertul. Eu am îngheţat de frig. Uite ce mâini am!”.
Nici luminile scenice nu par să o fi mulţumit la artistă care a avut ceva nemulţumiri şi din acest punct de vedere. „Ce se întâmplă…luminile, aţi văzut că m-am băgat mai în faţă ca să văd publicul, am nevoie de chipurile lor, nu ştiu cum s-a auzit pentru că dv. vă daţi seama dacă a fost bine. Da…bine…sănătate”, a mai spus Sofia Vicoveanca după spectacol.
Totodată, Sofia a fost solicitată în spatele scenei şi pentru o sesiune de autografe din partea fanilor botoşăneni, moment în care a împărţit şi o serie de fotografii proprii celor adunaţi pentru a-i cere o amintire. Eugen Ţurcanu, directorul Direcţiei Servicii Publice, Sport şi Agrement, a explicat pentru Botoşăneanul că scena este prevăzută cu tunuri de căldură, dar că acestea funcţionează pe motorină şi că artiştii sunt de obicei nemulţumiţi de fumul pe care îl produc. De aceea a preferat să nu le pornească.