Şofer implicat într-un accident pe centură, dus la Urgenţe - FOTOGALERIE

 

Un conducător auto a fost transportat miercuri seară, în jurul orei 21:00, la Spitalul Judeţean Mavromati, de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, după ce a fost grav rănit în urma unui accident pe şoseaua de centură din municipiu.Şoferul autoturismului marca Opel Astra, care se deplasa pe strada dinspre Manoleşti, a intrat în intersecţia cu strada Pacea fără a acorda prioritate şi a izbit un Fiat Punto care circula pe strada Pacea, acesta ajungând într-un stâlp de electricitate de pe marginea drumului.
"Victima prezenta un traumatism cranio facial cu o plagă supraorbitală dreaptă, traumatism la nivelul genunchiului drept şi echimoze la nivelul membrelor superioare", a declarat Cristian Simionescu, medicul de pe ambulanţă.
Din primele cercetări efectuate de către poliţiştii rutieri ajunşi la faţa locului vinovat de producerea accidentului rutier ar fi conducătorul autoturismului Opel, care nu a acordat prioritate.
[[galerie-foto]]
CITEŞTE:
ACUM : Băiețel transportat la spital după ce a fost lovit de o ambulanță