ŞOC : Gheorghe Ciubotaru pleacă din PNL

 

Liberalul botoşănean Gheorghe Ciubotaru pleacă din partid. În urma rezultatului congresului de la începutul lunii şi a epurărilor pornite de conducerea reinstalată a formaţiunii acesta şi-a depus marţi mandatul. El a trimis o adresă preşedintelui Crin Antonescu şi delegaţiei permanente prin care anunţă că renunţă la orice funcţie.
 
„Subsemnatul  Ciubotaru Gheorghe – economist, expert contabil, membru PNL din data de 12 iulie 1992, ales membru în Comisia Centrala de Cenzori la Congresul PNL din martie 2009 si preşedinte ales de membrii comisiei cu unanimitate de voturi, prin prezenta vă comunic că îmi depun mandatul. Consider ca actuala echipa de conducere aleasa la Congresul din martie 2010, trebuie sa deţină toate pârghiile managementului, inclusiv cea de  audit intern şi control financiar. Mai mult, avand in vedere ca si eu am fost impotriva alegerii pe liste a Biroului Politic Central,  il rog pe Presedintele   ales la ultimul Congres al PNL sa propuna si excluderea mea din randurile membrilor PNL”, se arată în scrisoarea trimisă de Ciubotaru.

Acesta este liberal de 20 de ani şi membru PNL din 1993, după ce Noul Partid liberal a fuzionat cu PNL.