Slujbă la Uspenia pentru Eminescu cu versuri din Nichita Stănescu: URARE de la preot pentru „distinșii oaspeți” – GALERIE FOTO & VIDEO

Ca şi în anii precedenţi, după şedinţa festivă a Consiliului Local şi depunerea de coroanele oficialitățile au mers la Biserica Uspenia, locul unde a fost botezat Mihai Eminescu.

 

Nu toate, ci doar prefectul Dan Șlincu, viceprimarul Marian Murariu, iar puțin mai târziu a venit și președintele ALDE Botoșani, Liliana Mincu. De altfel, încă de la depunerea de coroane o parte dintre șefi au luat calea Ipoteștilor, unde au loc alte activități dedicate lui Eminescu.

 

Preotul Teodor Candrea s-a rugat pentru „distinşii oaspeţi” după cum au fost numiţi, iar mai apoi s-a cântat „La mulți ani”. Acesta le-a citit celor prezenți 10 versuri din Nichita Stănescu, ca urare în noul an.

 

După ce a citit versurile s-a adresat cu următoarele cuvinte:

 

 

Vă rog să-mi îngăduiți un an binecuvântat cu bucurii, sănătate, împlinirea dorințelor celor bune și dacă o da bunul Dumnezeu să ne vedem și la anul și La mulți ani”,

Teodor Candrea, preot paroh Biserica Uspenia

 

169

 

de ani se împlinesc astăzi de la naşterea lui Mihai Eminescu

 

De asemenea, în cadrul slujbei, preoții au sfinţit plachetele ce vor fi acordate luni seară câştigătorilor Premiilor Eminescu, Opera Omnia şi Opus Primum.  

 

 

DESCARCÃ APLICATIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store