Critic literar, avertisment DUR la Primărie: Toate orașele au ambiția de a v-o lua înainte

Printre cei care a luat cuvântul la ședința de la Primărie s-a numărat și criticul Alexandru Cistelecan.

 

Mai întâi, criticul clujean i-a felicitat pe cei care an de an organizează o serie de evenimente dedicate Luceafărului poeziei românești.

 

Dar totodată, le-a atras atenția că Botoșaniul ar putea fi întrecut de celelalte orașe ale țării și la acest capitol.

 

„Le-aș felicita în continuare și le-aș atrage atenția că de când s-a declarat o Zi a Culturii Naționale, de când e lege să sărbătorească toată lumea cultura națională obligatoriu, concurența față de manifestările organizate de dvs. a crescut simțitor. Toate orașele au ambiția de a v-o lua înainte. Până acum nu ați avut o concurență reală. Ați fost ca să zic așa într-o poziție nu numai de pionier ci și de unicat, acum însă se fac eforturi de peste tot să vă ajungă din urmă și dacă se poate să v-o ia înainte. Sunt orașe ambițioase care sub pretextul Culturii Naționale și a Zilelor lui Eminescu vor să devină protagoniste, să iasă în primul rând al manifestărilor substanțiale sau formale dedicate lui Eminescu și culturii române în general”,

Alexandru Cistelecan, critic literar

 

Acesta a mai evidențiat faptul că în aceste zile Botoșaniul iese din anonimat.

 

„V-aș încuraja pe dv să nu vă pierdeți acest loc privilegiat pentru că nu știu dacă în restul anului se simte, dar în zilele de 14-15 ianuarie la dvs. se simte un fel de prezență transcendentă parcă e așa cum zice Blaga, e ceva aripă a transcendentului care coboară asupra orașului și a noastră a tuturor. Felicitări în continuare!, a transmis Alexandru Cistelecan

 

 

DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store