Situaţia lui Codreanu în PRM incertă deocamdată

 

După ce a fost schimbat din funcţie de către liderul naţional al Partidului România Mare, Corneliu Vadim Tudor, în urmă cu aproximativ două săptămîni de zile, Dumitru Codreanu îşi doreşte măcar să se alăture formaţiunii ca simplu membru. Cererea sa însă, nu se ştie dacă va fi îndeplinită potrivit PRM-iştilor locali care susţin că, deocamdată de la nivel central se aşteaptă rezultatul contestaţiei depuse de către fostul senator Codreanu. „Nu depinde de noi, cei de la nivel central vor decide dacă Dumitru Codreanu va rămîne în partid sau nu, dar din experienţa pe care o am eu, nu cred că va fi reprimit în partid. În mod normal rezultatele contestaţiilor se dau în termen de 30 de zile. Pînă atunci nu ştim nimic”, a declarat Eugen Niţură. Totodată, membrii PRM susţin că, deja au înaintat preşedintelui Consiliului Judeţean propunerea de înlocuire a lui Dumitru Codreanu din funcţia de consilier judeţean, avînd în vedere retragerea sprijinului politic. Însă nici pe această direcţie nu au avut prea mare succes, întrucît Mihai Ţâbuleac a declarat că, acest lucru va fi posibil numai după ce, Dumitru Codreanu va fi exclus din partid printr-o decizie venită de la nivel central.
"Dacă îi va veni răspunsul la contestaţie negativ, sigur că vom numi pe domnul Străchinaru", a mai declarat Niţură.