Singurii bugetari care lucrează de 1 Mai şi sunt şi în weekend la serviciu

O mare parte din bugetari au liberi de 1 Mai. Dar mai sunt şi excepţii.

 

Având în vedere că au mai rămas aproximativ două săptămâni până la încheierea campaniei de depunere a cererilor unice pentru obţinerea subvenţiilor agricole atât în sectorul vegetal cât şi în cel zootehnic, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunţă că va funcţiona cu program special, searată într-un comunicat de presă.

 

Astfel, funcţionarii instituţiei de agricultură vor asigura activitatea din instituţie atât pe parcursul zilei de mâine cât şi pe 30 aprilie, de la ora 8,00 la 14,00, dar şi pe data de 1 Mai, de la 8,00 la 16,00, pentru ca agricultorii să poată depune cereri.

 

La această măsură s-a ajuns din cauza volumului mare de muncă şi al numărului de dosare ce trebuie procesate, astfel încât până la data de 15 mai, când se va închide campania de depunere a cererilor, toate solicitările să fie onorate.

 

În acest sens, şi Direcţia Sanitar – Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) a modificat programul de lucru. În perioada 29 aprilie – 1 mai se vor elibera paşapoarte pentru bovine de la biroul de specialitate, în intervalul orar 8,30 – 14,30 programul prelungindu-se în funcţie de solicitări.

 

Pentru obţinerea acestora, proprietarii se vor prezenta cu copii ale cărţii de identitate şi copii ale formularelor de identificare sau de mişcare şi vor achita o taxă de cinci lei pentru fiecare paşaport. Pentru paşapoartele pierdute este nevoie de formularul de declarare iar preţul acestora este de 25 lei fiecare.