Sindicatul Impact din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului va declanșa o acțiune de alegeri ordinare programată pentru data de 7 mai a anului în curs, pentru desemnarea echipei de conducere a organizației sindicale.
La acțiunea de alegeri a conducerii sindicatului, prezența estimată a participanților este de aproximativ 130 de persoane. ”Am convocat Adunarea Generală și am informat membrii de sindicat din cadrul DGASPC dar și din centrele subordonate în privința alegerilor ordinare, așteptând ca persoanele interesate să vină să participe fie cu statut de invitat, fie să depună candidaturi pentru funcțiile din Biroul de Conducere”, a declarat Nicolae Macovei, actualul președinte al Sindicatului Impact. Membrii Sindicatului Impact urmează să aleagă prin vot un președinte, un prim vicepreședinte, trei vicepreședinți și trei secretari executivi, urmând ca secretarul general să fie desemnat de președintele ales, conform statutului. Potrivit declarațiilor președintelui, Nicolae Macovei, până la această dată nu a fost depusă nici o candidatură pentru vreuna din funcțiile amintite. Alegerile vor avea lor în data de 7 mai în sala de marmură a Teatrului Mihai Eminescu.