Sindicaliștii de la Botoșani intră cu executorul judecătoresc în zeci de școli

Se pare că principalele probleme cu care se confruntă sistemul educațional din județul Botoșani sunt legate de achitarea unor sume de bani în urma unor procese deschise de sindicaliști.

 

Mai multe unități de învățământ sunt obligate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile să achite sume de zeci de mii de lei, cadrelor didactice.

 

Cei care au deschis aceste acțiuni sunt liderii Ligii Sindicatelor din Învățământ (LSI) Botoșani și care au obținut o serie de sume câștigate în instanță, încă din 2015. Cum unele școli nu le-au achitat nici până la acest moment, au fost calculate dobânzi pentru fiecare lună de întârziere.

 

„Singurele și cele mai importante probleme în învățământul din Botoșani sunt cele legate de neasigurarea fondurilor pentru plata dobânzilor la hotărârile judecătorești. S-a asigurat de la minister o cincime din sumele solicitate”,

Liviu Axinte, președintele LSI

 

Deși s-a făcut o sesizare în acest sens la Instituția Prefectului nu s-a primit până în acest moment un răspuns. Liderul sindical a opinat că probabil nu sunt bani suficienți pentru a salva instituțiile de învățământ care întâmpină astfel de probleme.

 

Sumele obținute în instanță pornesc de la 800 și ajung la 60.000 de lei. Având în vedere că aceste sentințe nu au fost respectate de școli, sindicaliștii au angajat deja un executor judecătoresc pentru recuperarea banilor.