SFATURILE pompierilor pentru botoșăneni în perioada minivacanței

Pompierii militari vor fi la datorie, în județul Botoșani, în perioada 15 – 18 august 2024. Aceștia vor fi pregătiți să acționeze pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor sau a animalelor din medii ostile vieții, în situația în care se vor înregistra astfel de cazuri și pentru acordarea primului ajutor medical. 

 

Prezenți la Mănăstirea Zosin

 

O atenție deosebită va fi acordată evenimentelor cu public numeros. Unul dintre acestea va avea loc pe 15 august, la Mănăstirea Zosin, unde, la slujba de hram, sunt așteptați să participe foarte mulți credincioși.

 

Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani se va afla în apropierea lăcașului de cult pentru a asigura o intervenție imediată, la nevoie.

Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice. Acestora li se recomandă să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât și pe durata sejurului. 

 

Măsuri de siguranță pentru scăldat

 

În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorința de a se bucura de ultimele săptămâni de vacanță, merg la scăldat. Nu de puține ori aceștia aleg zonele neamenajate. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu știu să înoate foarte bine, deoarece curenții sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc. 

 

Pentru a preveni evenimentele nedorite, pompierii recomandă tuturor cetățenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:

  • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
  • evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
  • evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
  • nu intrați în apă după ce ați consumat alcool sau pe timp de noapte;
  • nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare; 
  • nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
  • nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
  • echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.

 

Sfaturi pentru cei care petrec la iarbă verde

 

Persoanelor care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, pompierii le reamintesc faptul că trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la modul în care pregătesc grătarul. 

 

Este interzisă folosirea focului deschis la mai puțin de 10 metri faţă de locurile în care există materiale combustibile (lemn, hârtie etc.) sau la mai puțin de 40 de metri faţă de zonele cu pericol de explozie (gaze şi lichide combustibile, vapori inflamabili etc.) 

 

Astfel, cetățenii sunt sfătuiți să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în locurile special amenajate și fără să folosească substanțe inflamabile. Nu trebuie aprinse focare direct pe sol pentru că flăcările se pot extinde la vegetație, într-o clipă de neatenție. 

 

Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată.

 

Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă. 

Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ. 

 

Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.

 

Orice început de incendiu observat trebuie să fie anunţat la numărul unic de urgenţă 112, pentru a fi lichidat de către pompieri înainte de a produce pagube materiale sau pierderi de vieţi omeneşti.