SFÂRŞIT GROAZNIC: Bărbat căzut cu capul în jos într-o fântână de 20 de metri – FOTO

După intervenţia de la Darabani, unde s-au muncit aproximativ 30 de minute să scoată un tânăr încarcerat într-o maşină, pompierii botoşăneni au avut parte miercuri seară de o nouă operaţiune dificilă.

 

În jurul orei 19:00 ei au fost chemaţi la Vorona Mare, acolo unde un bărbat de 47 de ani căzuse într-o fântână. Pompierii au reuşit să-l extragă după o intervenţie care a durat în jur de un sfert de oră şi care a fost mai dificilă din cauza greutăţii de peste o sută de kilograme a respectivului bărbat. În plus, acesta era căzut în fântână cu capul în jos.
La faţa locului se deplasase şi un echipaj de ambulanţă, dar care nu a putut face altceva decât să constate decesul.
Familia a fost cea care a alertat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.
Deocamdată nu se ştie dacă voroneanul s-a aruncat intenţionat în fântână sau dacă la mijloc a fost un accident total nefericit.


20 de metri adâncime are fântâna