Sfârșit de săptămână plin pentru jandarmii botoșăneni: UNDE sunt solicitați

În perioada 2 – 4 septembrie 2016, Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și liniștea publică la manifestările publice organizate în județul Botoșani.

 

În municipiul Botoșani, jandarmii vor acționa pentru desfășurarea în condiții de siguranță a manifestărilor prilejuite de organizarea Festivalului Diversității Multiculturale, care are loc pe Pietonalul Unirii, începând de vineri până duminică.


În județ, oamenii legii vor asigura o prezență activă și vor interveni în cazurile de încălcare a prevederilor legale privind normele de conviețuire socială la Festivalul  ,,Sărbătoarea Usturoiului” din localitatea Copălău, la parada moto de sâmbătă din municipiul Dorohoi, precum și la meciul de fotbal de liga a V-a dintre F.C. Avrămeni și A.S. Unirea Săveni, competiție sportivă ce va avea loc pe stadionul din localitatea Avrămeni duminică.

 

Efectivele de jandarmi vor fi alături de credincioșii participanți la slujba de sfințire a Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” din localitatea Gorbănești, pentru ca liniștea necesară enoriașilor să nu fie tulburată prin producerea unor fapte antisociale.

 

Pentru desfășurarea în condiții civilizate a acestor evenimente și prevenirea săvârșirii unor fapte antisociale, recomandăm cetățenilor să acorde o atenție sporită bunurilor personale, să evite consumul excesiv de băuturi alcoolice, care este un factor favorizant al faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice, să nu răspundă provocărilor persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice și să solicite în cel mai scurt timp intervenția forțelor de ordine aflate în apropiere, atunci când se impune, pentru aplicarea măsurilor legale și restabilirea unui situații de normalitate.

 

În executarea misiunilor specifice, jandarmii botoșăneni vor fi sprijiniți, în această perioadă, de lucrători ai Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani și Inspectoratului pentru Situații de Urgență al Județului Botoșani, se arată într-un comunicat venit pe adresa redacției.

 

Vezi și: Chefuri de pe tăpşan păzite cu baston şi pistol