Şfaiţer : Vroiam mai multe goluri

 

Preşedintele FC Botoşani era la sfîrşitul meciului satisfăcut de obţinerea celor trei puncte puse în joc, dar nu mulâumit pe deplin pentru ceea ce s-a întîmplat miercuri după-amiaza pe Municipal. „Eram sigur de victorie. Vroiam să fie jucătorii concentraţi la maxim pentru că adversarul era unul mai modest, o echipă retrogradată. Una peste alta, am dominat jocul. Vroiam să fie un spectacol mai reuşit, cu goluri mai multe, să marcăm noi. Puteam! Dar, din nefericire, aşa se întîmplă cu echipele mai mici”, ne-a declarat Cornel Şfaiţer. Acesta crede că echipa are un potenţial peste locul 9, pe care probabil va termina sezonul, dar că întreaga evoluţie a fost influenţată de startul nefast de sezon. „Puteam mai mult, atît pot să spun, că echipa avea potenţial mai mare. Dacă aveam un start mai bun alta era poziţia noastră, dar terminăm pe un loc onorabil ţinînd cont cum am început”, a mai spus şeful FC Botoşani.
Roş-alb-albaştrii vor juca pe 5 iunie, în deplasare, cu Steaua II, ultimul meci oficial al sezonului 2009/2010.