Şfaiţer : Nu-i posibil la condiţiile care le-au avut – AFLĂ-I marea durere

 

Asemeni majorităţii oamenilor prezenţi la meciul din cadrul etapei a XXIII – a, FC Botoşani - Gloria Buzău 1 - 0, nici preşedintele clubului nu este satisfăcut de evoluţia jucătorilor. Acesta este mulţumit doar de câştigarea celor trei puncte. În plus a remarcat execuţia cu care brazilianul De Souza a înscris unicul gol al meciului şi prestaţia fundaşului central Dinu.

Oarecum paradoxal, oficialul roş-alb-alb-albaştrilor crede că tocmai penultimul loc ocupat în clasament de oaspeţi a dus la o izbândă chinuită. „A fost un joc modest, am întâlnit o echipă care dorea victoria mai mult decât noi pentru că ei sunt în lupta pentru evitarea retrogradării. E clar că e o echipă care a vrut mai mult ca noi. Din păcate, noi am făcut un joc modest, cu faze pe care le-am tratat cu indiferenţă. Situaţii de 1 contra 1 şi să nu marcăm nici un gol...”, a afirmat Cornel Şfaiţer. 
„Dacă vom juca aşa e foarte greu să îi întoarcem la stadion”
Regretul acestuia este că evoluţiile şterse de pe teren propriu au îndepărtat din nou publicul de la stadion. După ce cu Dunărea Galaţi şi Dinamo II ar fi fost în tribune câte 4.000 de oameni, miercuri cu Gloria Buzău asistenţa nu a fost poate nici la jumătate din acest număr. „Iată, astăzi din păcate a fost în număr redus. Dacă vom juca aşa e foarte greu să îi întoarcem la stadion. Asta e cea mai mare durere a noastră în momentul ăsta. Mai ales că acum era un joc fără presiune, întâlneam un adversar modest, cu multe goluri primite”, a mai declarat Cornel Şfaiţer.
„Trebuie în primul rând să fii devotat”
În opinia acestuia jucătorii ar trebui să îşi îmbunătăţească prestaţia chiar dacă echipa nu mai are un obiectiv foarte clar în condiţiile în care promovarea nu prea mai poate fi pusă în discuţie. „Trebuie în primul rând să fii devotat, să ieşi în aplauzele publicului, să te bucuri şi să îţi creşti şi tu cota. Asta dacă vrei mai mult, dacă te mulţumeşti la nivelul ăsta e normal să luăm şi noi măsuri”, a arătat preşedintele FC Botoşani, care este de acord cu renegocierea contractelor unor fotbalişti. 
VEZI MECIUL ÎN IMAGINI:
 Duel fotbalistic Botoşani - Buzău pe Municipal - GALERIE FOTO
LIVE TEXT DE LA MECI:
 ACUM : FC Botoşani - Gloria Buzău LIVE TEXT 1-0 FINAL